Preşedintele României a fost operat.

© privesc.euKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova
Abonare
Şeful statului român Klaus Iohannis, a fost supus miercuri unei intervenţii chirurgicale la un spital din Bucureşti. Starea de sănătate a acestuia este bună.

CHIŞINĂU, 27 apr — Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, a fost internat marți, 26 aprilie, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila", fiind operat la nivelul umărului drept, a informat administraţia prezidenţială.

„Intervenția chirurgicală a decurs în condiții optime, cu respectarea tuturor procedurilor. Starea de sănătate a Președintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei", precizează sursa.

Presa de peste Prut a informat miercuri dimineaţă că Iohannis a fost deja externat.

După operaţie, preşedintele României a scris pe pagina sa de pe o reţea de socializare că intervenţia chirurgicală a fost una reuşită şi că îşi va relua miercuri activitatea la Palatul Cotroceni.

„Apreciez munca echipei de medici şi mulţumesc întregului colectiv de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila'', a mai notat Iohannis.

Potrivit agendei preşedintelui, acesta ar urma să se întâlnească miercuri cu premierul Dacian Cioloş.

Fluxul de știri
0