CHIŞINĂU, 20 apr – Sputnik. Comisia parlamentară securitate naţională, apărare şi ordine publică a organizat, miercuri, audieri privind executarea Legii privind activitatea specială de investigaţii.
În cadrul audierilor, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a prezentat documentul analitic „Interceptarea convorbirilor telefonice în Republica Moldova: progres sau regres?”.
Directorul CRJM, Vladislav Gribincea, a prezentat datele cercetărilor efectuate, problemele existente precum și recomandările la subiect.
Audierile au avut loc cu uşile închise. În cadrul acestora, reprezentanţii SIS, MAI, CNA, Serviciului Vamal, Ministerului Apărării, Serviciului de Protecție și Pază de Stat, precum și ai Procuraturii Generale au prezentat rapoarte privind aplicarea legii prenotate care conțineau problemele, impedimentele și progresele în aplicarea Legii privind activitatea specială de investigaţii.
În urma acestor audieri, comisia parlamentară securitate naţională, apărare și ordine publică va adopta o decizie care va conține unele recomandări pentru a fi soluționate problemele existente în aplicarea Legii privind activitatea specială de investigații.