Editorial de Ghenadie Vaculovschi
Atunci când se pomeneşte faţă în faţă cu „sfârşitul”, politicianul sau grupul politic fie că începe să caute vinovaţii reali sau imaginari pentru această evoluţie, fie realizează natura schimbărilor intervenite şi decide dacă sare pe un alt trend, pleacă în istorie (dacă are cu ce pleca, adică dacă are ce lăsa bun în urma sa) sau dacă rămâne în expectativă.
Încălecarea unui nou trend presupune o auto-reevaluare profundă, o reinventare sau poate chiar o auto-redescoperire. De aşa ceva sunt capabili foarte puţini.
Ceva mai mulţi sunt cei care „trag pe dreapta” şi aşteaptă un alt vagon, un alt val. Aici e ca la pescuit. Niciodată nu poţi şti ce-ţi cade în plasă. Şi apoi, nu poţi şti cu exactitate dacă noua rută politică va ajunge într-o gară bună sau va deraia în hău.
Multe proiecte politice eşuează atunci când urcă brusc în alt vagon.
Cea mai răspândită modalitate de a proceda „la capăt de cale” în politica moldovenească este tentativa de supravieţuire şi de păstrare integrală a „ceea ce a fost”. Entitatea politică ce încearcă din răsputeri să-şi păstreze parcursul care deja nu mai poate fi păstrat ajunge de regulă la inhibare şi la un proces de eliminare a tot ce este sau pare a fi „verigă slabă” sau „trădătoare”. La urmă rămâne un „nucleu dur”, care ar putea să supravieţuiască şi mai apoi să chiar să dea noi roade.
Aici însă apare întrebarea dacă „nucleul pentru supravieţuire” mai are în „codul său genetic” potenţa de a produce ceva util, după ce capătă această „formă nouă de viaţă” sau vegetează pur şi simplu din inerţie?
Supravieţuirea, ca atare, poate să ascundă în sine un mare potenţial. Numai că depinde ce mize au cei care rămân grămăjoară. Dacă se doreşte fondarea unui curent intelectual, punerea bazelor unei şcoli, mişcări politico-ideatice, atunci există toate şansele ca acestea să ajungă să vadă lumina zilei. Bineînţeles, pentru asta este nevoie de resurse materiale şi intelectuale. E nevoie de viziune, experienţă suficientă, dedicaţie, ambiţie, perseverenţă…
Dar cele mai multe „forme de viaţă politică” de la noi din Republica Moldova mor, pur şi simplu, atunci când li se sfârşeşte prima (şi singura!) lor cale, chiar dacă se zbat o vreme între viaţă şi moarte, încercând să-şi demonstreze în primul rând sieşi că totul „abia începe”. Este cazul acelor grupări care mizează în primul rând pe reanimarea „organismului politic” prin instrumente electorale. Aceşti politicieni (de fapt, nişte visători obişnuiţi între timp cu fotoliile de deputat, de care nu-şi mai pot imagina cum s-ar despărţi) comit o greşeală lamentabilă, or, ei nu înţeleg până la capăt cum funcţionează democraţiile electorale.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.
