CHIȘINĂU, 13 apr — Sputnik. Miercuri, va sosi într-o vizită oficială la Tallin ministrul afacerilor externe al Moldovei Andrei Galbur, transmite serviciul de presă al MAE al Estoniei.
În zilele de 13 şi 14 aprilie, oaspetele se va întâlni cu colega sa Marina Kaljurand, cu spicherul Parlamentului Eiki Nestor, cu membrii comisiei pentru afaceri externe și cu grupul parlamentar Estonia-Moldova.
În cadrul întrevederilor vor fi puse în discuţie relațiile dintre cele două țări, inclusiv consolidarea cooperării și legăturile regionale. În procesul discuțiilor vor fi abordate și relațiile dintre Moldova și UE — vor fi examinate probleme legate de aplicarea acordului de asociere.
Galbur va participa și la o discuție deschisă pe tema integrării europene a RM: "Calea Moldovei spre Europa: implementarea acordului de asociere și DCFTA", organizată de Centrul estonian al Parteneriatului Estic. Discuția va avea loc la reprezentanța estoniană a Comisiei Europene.
Zona de Liber Schimb, Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), este un acord dintre UE și Moldova, orientat spre raporturi comerciale preferențiale, în condiţii reciproc avantajoase, care oferă fiecăreia dintre părți un acces mai avantajos pe piață în raport cu alți parteneri comerciali.