CHIȘINĂU, 11 apr — Sputnik. O istorie curioasă despre o locuitoare de 26 de ani din Australia a prezentat portalul News.com.au. Eroina materialului este Rebecca Sharrock care a devenit cunoscută datorită faptului că ține minte absolut tot ce i s-a întâmplat de la vârsta de o lună și jumătate.
"Rebecca afirmă că ține minte absolut toate visele sale de la cea mai fragedă vârstă și poate povesti toate întâmplările din practic absolut toate zilele", se spune în material.
Este curios că dacă îi numești orice dată din ultimii douăzeci de ani, australianca își amintește ușor cum a fost timpul în acea zi, în ce a fost îmbrăcată și cu ce s-a ocupat.
În același timp, fata îşi retrăiește foarte expresiv toate amintirile. Este curios că în perioada adolescenței Rebecca a fost diagnosticată cu autism și cu tulburări obsesiv-compulsive, iar acum medicii afirmă că ea are sindromul care poartă numele de "hipertimezie". În lume sunt cunoscute 80 de asemenea cazuri, Iar Rebecca este cea mai tânără participantă la cercetările globale ale acestui fenomen.
S-a mai comunicat că australianca intenționează să lucreze pe viitor cu copiii autiști. Datorită memoriei şi experienței sale, ea poate înțelege acești copii ca nimeni altul.