Cod Galben de inundaţii în 10 județe

© Sputnik / Marina ZhurachowskayaНаводнение. Архивное фото.
Наводнение. Архивное фото. - Sputnik Moldova
Abonare
Luni a fost emisă o atenționare de Cod Galben de inundații valabilă până marți la ora 18.00 în judeţele din sudul, centrul şi estul ţării, informează Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

BUCUREŞTI, 11 Apr — Sputnik. Sute de fântâni şi gospodării au fost distruse în urma inundaţiilor începute la sfârşitul săptămânii trecute în România, transmite Pro TV. 

Ploile torenţiale au distrus mai multe localităţi din vest în urma defrişărilor masive din ultimii ani. Şuvoaiele au șubrezit poduri, iar oamenii au rămas fără apă potabilă. În localitatea Nadăş au fost aduse două subunităţi de interventie, 8 echipaje şi 8 motopompe pentru intervenţii.

"Se vor curăţa toate fântânile. Nu beţi apă, că aşa putem vorbi toţi şi nu se face nimic. Nu se bea apa din fântâni! Se va aduce apă potabilă", a spus primarul.

Autoritatile au împărţit duminică seara apă îmbuteliată oamenilor din localitatea Nadăş din Arad.

Aproximativ 60 de fântâni au fost distruse în timpul zilei.

În urma inundaţiilor s-a deteriorat grav structura de rezistenţă a 3 poduri şi 3 podeţe. Zeci de animale au pierit luate de ape.

Atenționarea Cod Galben a fost transmisă către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Administrației Naționale Apele Române, Ministerului Administrației și Internelor, S.C. Hidroelectrica S.A., Administrațiilor Bazinale de Apă: Someş-Tisa, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad, menţionează INHGA.

Judeţele afectate sunt Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Buzău, Vrancea, Bacău, Vaslui şi Galaţi. 

Fluxul de știri
0