BUCUREŞTI, 9 Apr — 2016. Comisia Europeană nu trebuie să impună naţiunilor ce formulă etnică să fie acceptată de acestea, a declarat premierul ungar Viktor Orban, relatează Gândul.
Planul Comisiei Europene privind cotele obligatorii de refugiaţi este un atac direct la adresa suveranităţii naţionale, a afirmat vineri la postul naţional de radio premierul ungar Victor Orban.
„Dacă nu ne vom opune propunerii cotelor obligatorii de imigranţi, atunci aceasta va fi acceptată, chiar dacă nu în Ungaria, atunci la Bruxelles, care ne spune alături de cine să trăim şi ce fel de formulă etnică va fi în ţară. Nu regulile actuale ale acordului de la Dublin trebuie rescrise, ci mai degrabă regulile Schengen trebuie respectate şi completate, şi acest lucru îl face Ungaria", a punctat Orban.
Ungaria urmează să formeze o alianţă cu mai multe ţări în această privinţă, iar în perioada următoare liderul de la Budapesta va călători în Europa pentru a-i convinge pe şefii de stat să i se alăture, mai menţionează sursa citată.