Referendumul consultativ cu privire la acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Ucraina a fost recunoscut valabil. Despre aceasta a anunțat agenția BNO News cu referire la rezultatele votului în toate municipalitățile. Potrivit datelor care prealabile, locuitorii din Olanda s-au pronunțat împotriva ratificării documentului: 38,1% dintre participanții la referendum și-au dat votul pentru acord, iar 61,1% s-au pronunțat împotrivă.
Prezența, potrivit numărării buletinelor în toate municipalitățile, a constituit 32,2%, ceea ce este mai mult decât 30 de procente necesare pentru ca procedura ca fie recunoscută valabilă.
Rezultatele definitive vor fi anunțate al 12 aprilie. Dacă acestea vor coincide cu datele prezentate de mass-media, Parlamentul regatului va fi obligat să reexamineze textul acordului și să organizeze o nouă procedură de vot.