CHIŞINĂU, 2 apr — Sputnik. În cadrul unei vizite de lucru la Paris a viceprim-ministrului, ministrului Economiei, Octavian Calmîc, delegația condusă de directorul MIEPO, Vitalie Zaharia a avut o întrevedere cu directorul general al OIVV.
A fost pusă în discuţie chestiunea consolidării cooperării cu Organizația Internațională a Viei și Vinului în aspectul sporirii competitivității vinurilor moldovenești, accesului pe noi piețe externe, dezvoltării turismului vinicol și preluarea experienței franceze în domeniul afacerilor mici în vinicultură, după exemplul chateau-urilor.
Directorul Organizației pentru atragerea investițiilor și promovarea exporturilor din Moldova (MIEPO), Vitalie Zaharia, a vorbit despre evoluțiile din sectorul vitivinicol și necesitatea aplicării noilor tehnologii și a strategiilor de marketing pentru accesarea noilor piețe de desfacere.
La rândul său, Jean-Marie Aurand, directorul general al OIVV, a subliniat importanța participării active a reprezentanților Moldovei la conferințele organizaţiei și conectării la rețeaua de experți a organizației pentru suport în procesul de modernizare a sectorului.
„Printre proiectele menționate de directorul OIVV a fost organizarea unui seminar tehnic la Chișinău pentru profesioniștii din ramură, reuniunea Congresului Mondial al Viei și Vinului și Adunarea Generală a OIVV în Moldova", se menţionează în comunicatul Ministerului Economiei.