Duminică, 27 martie, am putut să constatăm că unioniștii locali, împreună cu partenerii lor ideologici din România, au călcat pe aceeași greblă ca și în anii precedenți. Anunţată cu surle şi trâmbiţe drept o sărbătorire în masă, aniversărea "Zilei unirii" a adunat în centrul Chișinăului aproximativ cinci mii de oameni.
Acesta a fost răspunsul elocvent și foarte concret al cetățenilor Moldovei la "furtunile" unionistă declanşate pe Internet. Printre componentele acesteia se numără declarația răsunătoare a ex-președintelui României Traian Băsescu privind dorința lui de a deveni cetățean al Republicii Moldova, cu toate consecințele inerente planurilor sale politice, dezvăluirea așa-numitei "foi de parcurs a unirii", materialele elaborate la comandă cu genericul "România — salvatoarea Moldovei în aceste vremuri deloc simple pentru Europa".
Majoritatea a tratat cu ironie aceste demersuri ale unioniștilor. Totuşi, ele au reuşit să inducă o anumită doză de neliniște în conștiința unor concetățeni de-ai noștri.
Cine este interesat de unire…
Îndrăznesc să afirm că înşiși apologeții unionismului, cei de la Chișinău, dar și de la București, înţeleg foarte bine că nu va avea loc nicio unire a Moldovei cu România. Nici în proximul viitor, nici într-o perspectivă mai îndepărtată. Convingerea mea se bazează pe o analiză a actualei ordini mondiale.
Judecați și singuri — în Europa au venit vremuri tulburi. Valul de terorism cuprinde o țară după alta a Vechiului continent. Problema imigranților, care au dat năvală aici, obligă autoritățile din zona Schengen nu doar să-și consolideze hotarele, dar să se gândească chiar la sorții Europei în general. Țările prospere până nu demult ale Europei s-au cutremurat sub presiunea mentalității străine a "oaspeților intempestivi".
Și pe acest fundal, una dintre cele mai sărace țări ale Europei, România, şi-ar dori cu tot dinadinsul unirea cu o țară la fel de săracă cum este Moldova? Așa să fie oare? Să analizăm doar un singur fapt. Documentul propagat pe larg la Chişinău privind unirea Moldovei cu România, este doar "creația" unui singur om — a politologului român Petrișor Peiu. Potrivit opiniei acestui ex-consilier al unui ex-premier din țara vecină, doar România poate deveni protector și avocat al Moldovei în momentul în care UE, fiind "absorbită" de problemele sale, nici nu priveşte în direcţia țării noastre.
Oracolului român îi ţin isonul și unii colegi de-ai săi din Moldova. Şi asta pentru că fluxurile de granturi din occident, care le-a asigurat până astăzi un trai lipsit de griji, a cam secat. Iar cele care mai vin, ar putea să ajungă sub un control mai strict al autorităților locale.
Recapitulând cele enumerate mai sus, îndrăznesc să afirm că chestiunea unirii Moldovei cu România este un proiect pur ideologic, care urmăreşte atingerea câtorva scopuri. Între acestea este și acumularea capitalului politic de către prevestitorii acesteia, adică propagandiștii și tehnologii politici atât din Moldova, cât și din România, experții și alţi "truditori" ai frontului ideologic. Dar și transformarea lui, a capitalului politic, în echivalent bănesc și în putere mult râvnită.
Iar regele este gol…
Eşecul total al manifestanției unioniste de la 27 martie ne face să ne gândim la recentele declarații și planuri ale lui Traian Băsescu. Ele pot fi calificate ca o dorință a acestui populist de dreapta de a folosi scena politică din Moldova pentru o a doua relansare la vârfurilee puterii.
Împotrivirea pe care au demonstrat-o duminică cetățenilor moldoveni planurilor de "unire" pune cruce şi pe planurile lui Băsescu de a se manifesta în calitate de unificator al Moldovei şi României. În afară de aceasta, însăşi participarea ex-președintelui României la acest proiect ar putea marca ireversibil soarta politică a lui Mihai Ghimpu și a anturajului acestuia, dar și a unor zeloși unioniști locali cum ar fi Ana Guțu, Vitalia Pavlicenco și toți ceilalți. Această figură ponderabilă din politica românească îi va domina şi îşi va acapara un electorat străin. Iar atunci Ghimpu și nepotul său nu vor mai striga că ei "sunt mai catolici" decât papa. Adică, sunt români mai mari decât Băsescu.
Pentru aceştia, prezența lui Băsescu în realitatea politică moldovenească ar putea să semnifice eșecul total şi uitarea. Și din contra, factorul Băsescu îi va face probabil să se consolideze pe adversarii unionismului din Moldova. Însă doar cu condiția că problema unirii va deveni cândva actuală pentru cetățenii țării.
Sunt convins, după cum am scris și mai sus, că discuţiile despre "unire„ astăzi nu au nimic cu realitatea. De aceea, destinul lor, probabil, este să devină monedă de schimb în luptele preelectorale din Moldova. În opinia mea, e timpul să înțelegem cu toţii că România și Moldova sunt două state suverane și frățești. Fiecare are soarta sa. Însă trebuie să continuăm dezvoltarea relațiilor economice și culturale, sprijinindu-ne pe ceea ce ne unește în această lume zbuciumată.
Iar evenimentele care au avut loc la 27 martie din centrul Chișinăulu au demonstrat elocvent în ce se transformă dorința de a merge împotriva unui proces firesc al contemporaneității, acestea fiind aruncate iarăşi pe linia moartă a istiriei.
