CHIȘINĂU, 10 mar — Sputnik. Mai multe ONG-uri de atitudine din România au adresat prim-ministrului României, Dacian Cioloș, o Scrisoare deschisă în care trag alarma cu privire la vânzarea terenurilor agricole către străini, care este, în opinia lor, o problemă de siguranță națională.
Iată textul integral al Scrisorii publicat de portalul Rostonline.ro.
Scrisoare deschisă
„Domnului Prim-Ministru al României, Dacian Cioloș,
Ne facem purtătorii de mesaj ai bunicilor și părinților noștri, cei care nu mai au puterea să-și apere pământurile și își abandonează menirea și rostul milenar, vânzându-și pământul și devenind spectatorii unui mod de viață străin și invaziv, cu consecințe extrem de grave pe termen lung.
În numele lor, vă rugăm să abordați, în regim de urgență, problema acaparării pământurilor de către străini și să inițiați schimbarea legislației în domeniu. România este singura țară europeană în care autoritățile nu au luat măsuri legislative de protejare a terenurilor agricole, de a impune restricții legate de cumpărarea terenurilor de către străini, după aderarea la Uniunea Europeană, astfel încât asistăm la cronica unei morți anunțate: dispariția ca entitate a țăranului român și a agriculturii tradiționale.
Dintr-un studiu efectuat anul trecut de Transnational Institute pentru Parlamentul European[1], aflăm că nu există în România informații statistice oficiale cu privire la numărul străinilor care dețin terenuri agricole, dar, conform datelor din diverse surse, în prezent, 10% din suprafața agricolă este deținută de investitori din afara UE, iar până la 30% este în posesia investitorilor din UE. La această suprafață se adaugă mai multe milioane de hectare de păduri aflate în proprietatea străinilor. Prin comparație cu fostele țări din lagărul socialist și cu Țările Baltice, în Slovacia cetățenii străini dețin 1%, în Republica Cehă 2,1 %, în Lituania 0,5% din total, în Letonia 2%. Conform studiului menționat, acapararea de terenuri în UE se concentrează în statele membre din Est, România fiind prima țintă a investitorilor.
Consecințele pe termen lung ale achizițiilor de terenuri agricole sunt de o gravitate extremă. În timp ce alte țări iau măsuri stricte de protejare a terenurilor agricole împotriva fenomenului de „landgrabbing" și consideră acapararea terenurilor agricole de către străini ca fiind subiect de securitate națională, autoritățile române până acum nu au luat nicio măsură, prevalându-se de Tratatul de aderare.
Măsurile se impun a fi luate de urgență, având în vedere mai mulți factori: țările din jurul României au luat măsuri de protecție. Bulgaria a impus interdicția de a vinde terenuri agricole către străini până în 2020; Parlamentul ucrainean a decis, în noiembrie 2012, prelungirea interdicției existente încă din 1996, asupra vânzării terenurilor agricole, până la 1 ianuarie 2016; în Ungaria, legislația prevede că persoanele implicate în vânzarea de terenuri către străini să facă închisoare de până la 5 ani, iar legea adoptată recent interzice tranzacțiile imobiliare cu pământuri ce au o suprafață mai mare de un hectar. În Estonia, doar cetățenii estonieni pot cumpăra teren[2]. Toate acestea fac ca interesul pentru terenurile agricole ale României să fie uriaș. În această „vânătoare" de terenuri, țăranul român nu are nici o șansă să reziste în faţa actorilor de pe piața tranzacțiilor.
Sărăcit de politicile europene (subvențiile ajung, în final, tot la marii exploatatori ai terenurilor — 1,1% din beneficiari au primit 51,7% din subvenții[3]), de diferențele în distribuirea plăților directe (în România se acordă, teoretic, 191 EUR/ha, în timp ce în alte țări subvențiile sunt de câteva ori mai mari, ajungând până la 600 EUR în Malta[4]), sufocați de politicile naționale și de cele bancare, favorabile marilor investitori (economistul șef al BNR, dl. Valentin Lazea: „Noi avem interesul să-i scoatem din agricultură pe agricultorii de subzistență, pe cei care sunt mici."[5]), mica gospodărie țărănească este pe cale de dispariție, iar țara noastră, deși are cele mai fertile terenuri agricole, a ajuns să importe cea mai mare parte a hranei[6]. În România, cifrele INS indică faptul că, între 2002 — 2010, au dispărut 150.000 de ferme mici, în timp ce procentul marilor ferme a crescut cu 3%. [7]
Marele economist Virgil Madgearu demonstra în lucrările sale că protejarea și răspândirea micii gospodării țărănești „va întreține o populație densă, va intensifica producția agricolă și va alcătui pentru producția industrială a țării o piață internă, capabilă să consume stocuri mari de mărfuri" și că „regimul de proprietate și de muncă țărănească poate deveni punctul de plecare al dezvoltării unei industrii naționale. […] Cu cât va fi mai răspândită gospodăria țărănească mică, cu atât va dispărea mai repede și mai complet cauza emigrării".
Impactul pe termen lung pe care îl are fenomenul acaparării pământurilor de către străini este uriaș, atât la nivel economic, cât și social. Iată câteva dintre efectele negative pe care le are permiterea vânzării de terenuri cetățenilor străini sau companiilor străine:
Economic: țăranii fără pământ, fără posibilitatea de a se întreține, devin o povară în plus pentru bugetul de stat, îngroșând rândurile asistaților social.
Social: țăranii, odată cu vânzarea pământului, își pierd însuşi rostul lor. Chiar termenul de „țăran" vine din latinescul „terra" — țară-țăran. Un țăran fără pământ este un non-sens. Dezrădăcinați, țăranii români devin emigranții care culeg roadele pământurilor altora. Astfel, ni se golesc satele, iar cei rămași intră în categoria asistaților social.
Totodată, acapararea de terenuri agricole duce la înlocuirea modelului tradițional al agriculturii familiale cu mari întreprinderi agricole de tip corporatist, nespecifice pentru continentul european. Noile mari întreprinderi agricole nu oferă decât foarte puține locuri de muncă: Emiliana West Rom, care acționează în vestul țării, asigură locuri de munca pentru doar 99 de oameni, având o suprafață de 11.000 ha, iar Transavia, din jud. Cluj, care deține 12.000 ha teren, a generat un număr extrem de redus de locuri de muncă. Corelația dintre fenomenul acaparării terenurilor și creșterea sărăciei în mediul rural este dovedită[8].
Mediu: degradarea solului și a mediului prin practicarea agriculturii intensive, consumatoare de produse agrochimice, în locul agriculturii familiale bazate pe practicile agricole sănătoase. În țările care au trecut prin experiența agriculturii industrializate, efectele s-au concretizat în distrugerea, aridizarea și deșertificarea terenurilor, reabilitate cu costuri uriașe, suportate de toţi cetăţenii. Pe termen mediu și lung, micile proprietăți și-au dovedit productivitatea incomparabil mai ridicată, prin faptul că necesită investiții mai mici și nu afectează mediul.
Securitate: este pusă în pericol suveranitatea alimentară și, pe termen lung, chiarsecuritatea alimentară. În contextul în care terenurile sunt exploatate de mari corporații care exportă produsele, în care actorii implicați în procesul de acaparare sunt din zone din ce în ce mai diverse, fiind din ce în ce mai mult vorba de fonduri de investiții, bănci, care cumpără terenuri doar pentru speculații financiare, iar terenurile agricole din țara noastră, care, teoretic ar putea hrăni 80 de milioane de oameni, nu reușesc să mai hrănească nici măcar cele 19 mil. de oameni care trăiesc în România, țara noastră importând 80% din alimente.
Micii fermieri sunt obligați să reducă prețurile, fiind excluși, treptat, de pe piață. De asemenea, „problema acaparării terenurilor nu este doar cine deține terenurile și cum sunt distribuite, dar și cum sunt ele întrebuințate", destinația lor finală fiind determinată de marjele de profit.[9]
Efectele apariției marilor întreprinderi agricole de tip corporatist sunt cu atât mai grave cu cât schimbările pe care le determină sunt ireversibile.
Toate aceste efecte negative, coroborate cu starea de fapt detaliată în cadrul acestei scrisori, demonstrează că permiterea vânzării de terenuri cetățenilor străini sau companiilor străine nu protejează interesul național nici față de activitatea economică, nici față de exploatarea resurselor naturale. Această situație reprezintă oîncălcare a Art. 135, alin.2 din Constituția României, care stipulează: „Statul trebuie să asigure protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, respectiv protejarea intereselor naționale în activitatea economică și exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național."
Cu toate că agricultura a fost declarată, de către toate guvernele precedente, drept „prioritate zero", situația țăranilor români și a satelor este din ce în ce mai dramatică. Politicienii de până acum au ignorat faptul că „Micii fermieri constituie coloana vertebrală a agriculturii europene și sunt benefici pentru Europa în multe feluri: consolidează securitatea alimentară, producând din abundență o hrană sănătoasă și de origine cunoscută; contribuie la suveranitatea alimentară, prin crearea unor piețe locale bazate pe lanțuri alimentare scurte producător-consumator și care reduc dependența de piețele globale și vulnerabilitatea la șocurile produse de variația prețurilor; protejează mediul și biodiversitatea locală, prin practicarea unei forme de agricultură neconvențională și diversificată (care utilizează substanțe chimice în cantitate mai redusă și se bazează pe ciclurile naturale de regenerare); în fine, conferă dinamism zonelor rurale, prin crearea de locuri de muncă și contribuie la viața comunității rurale bazate pe cultură și tradiții alimentare locale." (Comitetul Economic și Social European, 2015)
Nutrim speranța că un guvern tehnocrat, condus de un Prim-Ministru având strânselegături cu agricultura, va lua de urgență măsurile necesare pentru a stopa fenomenul înstrăinării pământurilor.
Așa cum alte state membre UE au găsit benefic să adopte o legislație, la nivel național, care face ca vânzarea de terenuri agricole cătrestrăini să fie cvasi-imposibilă, în același mod poate și ţara noastră să reglementeze, la nivel național, tranzacțiile terenurilor agricole, dacă există voință decizională. Pământul este cea mai valoroasă resursă pe care o mai avem, ca țară.
În contextul:
— creșterii demografice la nivel mondial, nevoia de hrană va fi din ce în ce mai acută în următoarele decenii[10]
— tendinței crescânde a transferului industriei către țări/continente unde mâna de lucru este mult mai ieftină ca aceea a României, exploatarea agricolă a terenurilor va avea din ce în ce mai multă importanță. De aceea, păstrarea terenurilor în proprietatea cetățenilor români devine, mai mult ca oricând, o necesitate strategică. Iar continuarea permiterii înstrăinării terenurilor și neimpunerea niciunei restricții la nivel național, aduce atingere siguranței naționale și a interesului național a cărui protejare este impusă de Articolul 135, alin.2 din Constituția României. În paralel, odată cu pierderea pământului, ne pierdem, ireversibil, suveranitatea.
Vă solicităm, așadar, să luați de urgență masuri de reglementare strictă a tranzacțiilor cu terenuri, care să aibă ca efect sprijinirea agricultorilor români și a micilor gospodării și protejarea interesului național".
Semnatari:
Agora for Life
Asociația Grupul de Intervenție Civică
Asociația Creștem România Împreună
Agent Green
Asociația Speologică Exploratorii
New Environmentalist — UK
Canada Save Roșia
Romanian Activists Worldwide (Raw)
RomBel
Asociația Rost
TERRA Mileniul III
Asociația Biosilva
Asociația Aport
Terra Naturalis
Asociația Dați-mi România Înapoi
Asociația Mișcarea pentru Implicare Civică
RFE — România Fără Ei
Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS
Ateliere Fără Frontiere
Asociația ANTIQVA
Rezistența Pungești
Asociația REPER 21
Asociația Salvați Dunărea si Delta (SDD)
AsociațiaEcopolis
Asociația CORFOO
Asociația Ecologică Turism verde
Asociația 2 Celsius
