CHIŞINĂU, 9 mar – Sputnik. Într-un comentariu pentru Sputnik sociologul şi comentatorul politic Octavian Racu a menţionat că unii dintre cei care îşi zic unionişti „îşi dau bine seama că ideea integrării europene pierde teren. Respectiv, „unirea” este prezentată ca alternativă integrării europene, însă UE nu urmăreşte la etapa actuală extinderea sa, indiferent cum ar arăta aceasta”.
„Bruxelles-ul nu doreşte să-şi asume la acest moment povara unui teritoriu cu probleme, iar Republica Moldova rămâne deocamdată într-o „zonă de carantină”, menţinută pe linie de plutire doar prin fonduri şi credite”, a menţionat Racu.
Pe de altă parte, spune el, trebuie să luăm în considerare şi faptul că însăşi România este privită în interiorul Uniunii Europene ca o „ţară-problemă”, mai ales în ceea ce priveşte nivelul de trai, corupţia şi capacitatea ei de a asigura a securitatea la frontiere. De aici vin şi rezervele faţă de acceptarea României în spaţiul Schengen. Astfel este greu să ne imaginăm că factorii de decizie din UE le-ar putea încredinţa politicienilor de la Bucureşti o misiune de care depinde siguranţa întregii construcţii europene. Exact aşa cum nu-i poţi încredinţa studentului efectuarea unei operaţii complicate pe creier. Anume din acest motiv în capitalele europene mesajul unionist al Bucureștiului provocă chiar mai multă iritare decât la Moscova.
Octavian Racu mai afirmă că „în calitatea de membru UE, România nu poate lua decizii suverane, cum ar fi, spre exemplu, o eventuală unire cu Republica Moldova, fără a avea acceptul tuturor statelor-membre. Rămâne să ne întrebăm, ce interes ar avea Franța, Marea Britanie sau Olanda să susțină un astfel de proiect. Desigur, unii ar spune că nimeni nu poate împiedica România să-și realizeze „dezideratul naţional” prin „manifestarea voinţei sale suverane”. Deocamdată, însă, statul român nu a reuşit să-şi impună „voinţa suverană” măcar pe plan intern, în chestiuni ce par a fi minore, dar care sunt fundamentale pentru interesele naţionale ale cetăţenilor români, cum ar fi vânzarea terenurilor agricole către străini sau exploatarea pădurilor şi a altor resurse naturale”.
„De vreme ce ambasadorii străini acreditaţi la Bucureşti continuă să reprezintă principalul factor de influenţă asupra procesului de luare a deciziilor în România, despre ce „voinţă suverană” poate fi vorba?”, se întreabă sociologul.
Potrivit lui, la fel de eronate par a fi proiectele „unioniste” ce ar decurge din investiţiile româneşti în economia Republicii Moldova, or capitalul românesc nu este dominant nici măcar în economia românească.
„Astfel, discursul „unionist”, care reprezintă mai curând un set de clişee decât un proiect concret, pare să ascunde un vid de idei, o lipsă de viziune, o lipsă de proiect. Atât timp cât România nu are capacitatea de a se manifesta ca stat independent şi suveran, capabil să gestioneze ea însăşi relaţiile sale cu ţările vecine şi cu marile puteri, făcând asta în favoarea propriului interes naţional, discuţiile despre „unire” rămân a fi doar nişte retorici lirice sau filosofico-istorice, care nu au cum să devină realitate.
Şi dacă lucrurile stau anume aşa, de ce ar trebui să se facă abuz de mesaje unioniste? În primul rând pentru că un astfel de mesaj dă bine electoral. În 2016 în România vor avea loc alegeri parlamentare şi locale. Nu întâmplător campania „Acţiunea 2012” era lansată tocmai în ajunul alegerilor parlamentare precedente. În al doilea rând, mesajul unionist permite manipularea unor anumite segmente social-active din Republica Moldova, care sunt folosite ca instrumente politice în luptele interne de la Chişinău. Este adevărat că „unioniştii” reprezintă o minoritate foarte activă, care poate fi folosită eficient de specialiştii în tehnologii politice în favoarea anumitor actori politici care nu sunt neapărat unionişti. De exemplu, aceşti tineri au fost folosiţi în anul 2009 la momentul instaurării actualei guvernări de la Chişinău. Şi tot „unioniştii” au torpilat mai multe manifestaţii antiguvernamentale din Moldova din ultima perioadă”, este de părere Octavian Racu.
