Străinii au acaparat 40 la sută din terenurile agricole ale României

© Sputnik / Alexei Nasirov  / Accesați arhiva multimediaAgricultura
Agricultura - Sputnik Moldova
Abonare
Fenomenul comportă riscuri enorme, pentru că străinii ar putea decide să nu mai cultive acele terenuri, prăbuşind astfel economia României.

CHIŞINĂU, 8 mar — Sputnik. Europarlamentarul român Daniel Buda atenţionează trage un semnal de alarmă, atenţionând că deja 40 la sută din suprafaţa arabilă a României a ajuns în mâinile străinilor, iar efectele imediate ale acestui fenomen sunt deja vizibile. Autorităţile române trebuie să intervină prin crearea unor mecanisme de prevenire a concentrării terenurilor în mâinile unor corporații străine, consideră europarlamentarul, potrivit agrointel.ro.

„Efectele acestui fenomen se manifestă deja în mod direct prin creșterea ratei șomajului în zonele rurale respective", afirmă Daniel Buda.

Oficialul citează un studiul al Transnational Institute care arată că terenurile arabile din România și din multe alte state din Europa de Est sunt cumpărate de către cetățeni europeni în diferite scopuri precum agricultura industrială, minerit, energie, turism etc.

„Potrivit acestei cercetări, aproximativ 20%-30% din zonele arabile ale României se află în posesia cetățenilor străini din UE, iar 10% se află în posesia persoanelor rezidente în alte state din afara UE. Acest fenomen constituie un pericol serios pentru comunitățile rurale autohtone pentru că locuitorii zonelor respective pierd controlul asupra unor suprafețe mari de pământ. Achiziționarea terenurilor agricole de la granițe de către străini poate fi privită ca o amenințare la adresa securității naționale. Situația actuală a fost facilitată și de faptul că nu au fost emise notificări din partea României către UE pentru instituirea unor restricții la cumpărarea terenurilor de către străini", spune europarlamentarul român, citat de agrointel.

Însă cel mai mare pericol, menţionează sursa, îl vizează destinația pe care o pot avea la un moment dat aceste terenuri. Astfel, sigur, străinii nu le pot lua acasă, dar, pot lua decizia de a nu le mai cultiva, prăbușind astfel economia României.

În context, europarlamentarul îi solicită ministrului Agriculturii din România să intervină, pentru a crea, prin pârghiile legale pe care le are la dispoziţie, „mecanisme prin care să se prevină concentrarea terenurilor în mâinile unor corporații care pot decide la un moment dat, sub protecția drepturilor de proprietate, să nu mai utilizeze aceste terenuri în scopurile agricole pentru care au fost achiziţionate".

Daniel Buda mai arată și că reglementarea vânzării terenurilor intră în competențele naționale și trebuie exercitată în conformitate cu legislația UE. Prin urmare, statele membre sunt libere să adopte, în conformitate cu legislația UE, actele juridice adecvate pentru atingerea unor obiective politice legitime, cum ar fi evitarea speculei și asigurarea utilizării terenurilor agricole în scopuri agricole.

Fluxul de știri
0