CHIȘINĂU, 7 mar – Sputnik. Din numărul populaţiei stabile a Republicii Moldova, 51,9% constituie femeile, iar 48,1% bărbaţii. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, diferenţele sunt mai accentuate în cazul populaţiei care a depăşit vârsta aptă de muncă, ponderea femeilor fiind de 69%, comparativ cu 31% pentru bărbaţi.
Femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii în medie cu 8 ani, speranţa de viaţă fiind de 75 de ani pentru femei şi 67 în cazul bărbaţilor.
”Acest decalaj se datorează nivelului mai înalt al mortalităţii premature a bărbaţilor, în special a celor în vârstă aptă de muncă”, explică statisticienii.
Vârsta medie a femeii la prima căsătorie este de 24 ani, iar la bărbaţi de 26 ani. Căsătoriile la vârsta de până la 20 ani sunt mai frecvente în mediul rural: 18,9% din numărul căsătoriilor înregistrate la sate au fost încheiate de femei în vârstă sub 20 ani, faţă de 7,7%, în mediul urban.
Totodată, bărbaţii mai des se recăsătoresc după divorţ decât femeile, ponderea celor recăsătoriţi fiind de 16,7% la bărbaţi şi 14,8% la femei. Însă, ponderea femeilor văduve recăsătorite este practic dublă faţă de bărbaţi.
În anul 2014 s-au născut 38,6 mii copii sau cu 2,0% mai mult comparativ cu anul 2013. Anual se nasc mai mulţi băieţi decât fete, raportul de masculinitate fiind de 107 băieţi la 100 fete.