Chişinău, 17 februarie — Sputnik. Prin voturile a 221 de membri ai Adunării Naţionale a fost prelungită starea de urgenţă în Franţa, 31 de deputaţi au votat împotrivă, iar alţii 3 s-au abţinut. Prezenţa la şedinţă a fost mult mai mică decât la 19 noiembrie anul trecut, când aproape în unanimitate, 551 de deputaţi au votat pentru instituirea stării de urgenţă în urma atacurilor teroriste de la Paris, 6 votând împotrivă şi fiind o singură abţinere.
La rândul său, Senatul a aprobat această prelungire acum o săptămână cu 316 voturi pentru şi 23 împotrivă.
Prim-ministrul francez, Manuel Valls, a salutat această decizie printr-o postare pe contul său de Twitter. „Unitate, determinare şi spirit de responsabilitate a parlamentarilor faţă de terorism", a scris premierul.
Guvernul a anunţat că instituirea stării de urgenţă a permis până acum efectuarea a mai bine de 3 mii de percheziţii administrative, 400 de arestări la domiciliu şi dejucarea unui atac terorist.
Amintim că în urma atentatelor de la Paris din noiembrie anul trecut au murit 130 de persoane şi peste 350 au fost rănite. După aceste atentate a fost instaurată starea de urgenţă care, ulterior, a fost prelungită pentru trei luni, până la 26 februarie. În seara zilei de 13 noiembrie trei gupări teroriste care coordonau între ele au comis o serie de atacuri în Paris şi suburbia Saint-Denis. Exploziile comise de jihadişti sinucigaşi au avut loc la „Stade de France", unde se desfăşura meciu de fotbal între selecţionatele Franţei şi Germaniei, în cafenele şi restaurante din nort-estul Parisului, iar trei terorişti au luat ostatici în sala de concerte „Bataklan".