CHIȘINĂU, 17 feb — Sputnik. Tiraspolul "nu a cedat" interesele Transnistriei în favoarea Chișinăului, a declarat în faţa jurnaliştilor, la Moscova, spicherul parlamentului nerecunoscutei republici, Vadim Krasnoseliskii.
Transnistria, 60 la sută din populația căreia sunt ruși și ucraineni, a reuşit să iasă din componența Moldovei încă până la destrămarea URSS, fiind îngrijorată că Moldova se va uni cu România. În 1992, după încercarea nereuşită a RM de a soluţiona problema prin aplicarea forţei, Transnistria a devenit un teritoriu practic necontrolat de Chișinău.
"Profitând de ocazie, vreau să dezmint toate zvonurile în ceea ce privește cedarea intereselor Transnistriei în favoarea Republicii Moldova. Noi avem trei ramuri ale puterii, avem preşedinte și avem o idee națională — independența Republicii Moldovenești Transnistrene. Noi putem să avem opinii diferite în probleme economice, dar în ceea ce privește ideea națională și factorul extern, avem deplină unanimitate — și președintele, și Sovietul Suprem, și toate celelalte ramuri ale puterii", a declarat Krasnoseliskii.