CHIŞINĂU, 16 februarie — Sputnik. Miniştrii de externe ai celor 28 de state-membre ale Uniunii Europene, întruniţi luni la Bruxelles, au luat decizia de a anula sancţiunile UE împotriva preşedintelui Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a confirmat reprezentantul serviciului de presă al Consiliului UE, solicitat de agenţia RIA Novosti.
„El nu figurează printre cele patru persoane care au rămas sub acţiunea sancţiunilor", a menţionat interlocutorul agenţiei. Potrivit lui, această decizie a Consiliului Uniunii Europene va fi publicată până la 1 martie.
Documentul aprobat de şefii Ministerelor de Externe ale ţărilor UE prevede că „UE nu va prelungi pentru 170 de persoane fizice şi trei companii măsurile restictive, care la moment sunt suspendate. Consiliul a mai decis ca embargoul pentru furnizarea de armament şi măsurile restictive pentru patru persoane fizice din listă să fie prelungite pentru 12 luni, deoarece nu a fost finalizată ancheta privind dispariţia a doi politicieni de opoziţie, a unui businessman şi a unui jurnalist".
Uniunea Europeană, care acuza Belarusul de încălcare a drepturilor omului, a extins în anul 2012 sancţiunile împotriva acestei ţări, introduse încă în 2010, limitând, în mod special, intrarea funcţionarilor beloruşi pe teritoriul Uniunii Europene şi condiţionând îmbunătăţirea relaţiilor prin eliberarea tuturor „deţinuţilor politici". Minskul afirma că în ţară nu sunt deţinuţi politici. După ce Belarus a eliberat din închisoare mai mulţi deţinuţi şi după ce în ţară s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale, UE a decis să reducă simţitor regimul de sancţiuni, prelungind acţiunea acestora cu patru luni şi, în acelaşi timp, suspendând acţiunea lor pentru toţi figuranţei listei, în afară de patru persoane, considerate responsabile direct de dispariţia oamenilor.