CHIŞINĂU, 14 feb – Sputnik. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a examinat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 şi a înaintat pe marginea acestuia un şir de propuneri care au menirea de a spori nivelul de protecţie socială a salariaţilor şi a populaţiei în general.
Confederaţia a insistat să fie majorate cuantumurile unui şir de indemnizaţii şi plăţi sociale.
„Ținând cont de faptul că valoarea ajutorului de deces, propusă în proiect, nici pe de parte nu acoperă cheltuielile funerare, sindicatele au cerut creşterea ajutorului de deces de la 1100 de lei la 2200 de lei pentru persoanele asigurate şi de la 1100 de lei la 1200 de lei pentru cele neasigurate”, anunţă CNSM într-un comunicat de presă.
Dat fiind faptul că situaţia demografică în Republica Moldova se caracterizează prin evoluţii negative a sporului natural al populaţiei şi este necesară o susţinere financiară adecvată a familiilor cu copii, CNSM a insistat asupra majorării indemnizaţiei unice la naşterea primului copil – de la 3100 de lei la 6000 de lei şi indemnizaţiei unice la naşterea următorului copil – de la 3400 la 6500 de lei, mai ales că mărimea acestei indemnizaţii rămâne la acelaşi nivel al treilea an.
Concomitent, sindicatele au insistat asupra majorării cuantumului indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani în cazul persoanele asigurate – de la 30% la 40% din venitul mediu lunar asigurat.
Pentru a suplini cheltuielile populaţiei la serviciile comunale CNSM a insistat asupra majorării, pentru anul 2016, a cuantumului ajutorului pentru perioada rece a anului până la 350 de lei.
În vederea asigurării cu servicii de tratament balneosanatorial a unui număr mai mare de salariaţi, CNSM a insistat asupra majorării cu 35 de milioane de lei a cheltuielilor destinate scopului respectiv, până la 65 de milioane de lei.
În scopul stimulării angajatorilor de a acorda salariaţilor unele servicii suplimentare de protecţie atât la capitolul sănătate, cât şi la cel al obţinerii în viitor a unor pensii mai mari, CNSM a propus să fie scutite de contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii cheltuielile suportate de angajator pentru prima de asigurare facultativă de asistenţă medicală a salariatului şi suma vărsată de către angajator în numele salariatului pe parcursul anului fiscal în fondul nestatal de pensii.