Orban: Bulgaria trebuie admisă urgent în Schengen

© Sputnik / Сергей Гунеев / Accesați arhiva multimediaVictor Orban
Victor Orban - Sputnik Moldova
Abonare
Sofia și Budapesta insistă asupra securizării urgente a frontierelor externe ale Uniunii Europene pentru oprirea afluxului de extracomunitari. În acest context, premierul ungar Viktor Orban a reiterat că Bulgaria trebuie admisă urgent în Spațiul Schengen.

CHIȘINĂU, 29 ianuarie – Sputnik. Premierul bulgar, Boiko Borisov, și omologul său ungar, Viktor Orban, au avut o întrevedere la Sofia unde au discutat despre problemele curente de pe agenda internațională, relațiile bilaterale dintre cele două țări, dar, în special, despre criza migrației cu care se confruntă țările membre ale Uniunii Europene, scrie portalul novinite.com.

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a reiterat că Bulgaria trebuie să devină parte a spațiului Schengen pentru a securiza frontierele externe ale Uniunii Europene, aceasta după ce la începutul lunii ianuarie premierul ungar a declarat într-un interviu că Bulgaria trebuie să fie admisă în spațiul Schengen și, astfel, Uniunea Europeană să poată face față mult mai ușor crizei migranților.

"Situația securității în cadrul Uniunii Europene s-a schimbat. Până acum, Europa a considerat imigrația o problemă economică și culturală, dar, pe fondul terorismului și deteriorării securității, acum este o problemă de securitate", a declarat Viktor Orban, citat de economica.net, cu referire la MTI.

Fluxul de știri
0