CHIȘINĂU, 5 ian — Sputnik. La stingerea incendiului care a izbucnit marți la mănăstirea din satul Cotihana, raionul Cahul, au participat 18 colaboratori ai Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (SPCSE) al MAI, a declarat pentru corespondentul Sputnik Diana Țurcan, secretar de presă al Serviciului.
Sosiți la fața locului, pompierii au constatat că flăcările se extind foarte repede. Ei au reușit să localizeze focul în jumătate de oră. În total, a fost distrusă o suprafață de aproape 240 de metri pătrați din clădirea bisericii. A fost salvat altarul și o parte din incinta bisericii.
Potrivit versiunii preliminare, cauza izbucnirii focului este încălcarea regulilor anti-incendiu la exploatarea sobei. În acest context, SPCSE atrage atenția asupra importanței respectării normelor respective la utilizarea sobelor, a aparatelor electrice și a altor surse de căldură. Totodată, pompierii îndeamnă populația ca pe timp de iarnă să nu lase fără supraveghere copiii și persoanele în etate. Doar în ultimele două zile de odihnă, trei persoane și-au pierdut viața în incendiile care au avut loc în ţară.
În caz de situație de urgență, cetățenii sunt rugați să telefoneze la serviciul 901.