CHIȘINĂU, 5 ian — Sputnik. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale (SPCSE) al MAI al Republicii Moldova, Diana Țurcan, a comunicat marți pentru Sputnik că dacă temperatura în termometre va continua să scadă, atunci departamentul este gata să instaleze în Chișinău și în alte localități din ţară corturi speciale în care oamenii ar putea intra să se încălzească.
Doi ani la rând, colaboratorii SPSCE instalează astfel de corturi în țară. Aici funcţionează sisteme de încălzire, sunt oferite ceai fierbinte și tartine.
"Decizia va fi luată atunci când se va menţine o temperatură foarte joasă câteva zile la rând. Imediat ce decizia va fi luată, noi vom informa despre asta printr-un comunicat de presă", a spus Țurcan.
Potrivit acesteia, în prezent SPCSE le recomandă cetățenilor să fie mai atenți la drum pentru a evita situațiile neplăcute din cauza zăpezii abundente.