CHIŞINĂU, 27 nov – Sputnik. Agenţia de Stat „Moldsilva” scoate în acest an la vânzare în jur de 33 de mii de pomi de Crăciun.
Pepinierile vor propune instituțiilor de stat, private, dar și persoanelor fizice 30 de mii molizi, 3000 de pini și circa 3000 de crencuţe de brad. În acest an, cel mai mare volum îl au întreprinderile silvice din Edineț, Strășeni, Tighina, Glodeni, Bălți, Soroca.
Înălțimea unui pom de Crăciun variază de la 1 metru până la 6 metri. Un molid de un metru va costa minim 36 de lei, iar un pin - 25 de lei. Crenguţele se vor vinde la prețul de 8 lei. Pentru pomii ce au o înălțime mai mare de 6 metri se stabilește un supliment de la 70 la 100 de lei pentru un metru.
Tăierea molizilor va începe în prima jumătate a lunii decembrie și se va finaliza la 31 decembrie.
În cazul tăierilor ilicite de molizi din fondul forestier sau din alte spații verzi, persoanele fizice riscă o amendă de la 800 la o mie de lei, iar persoanele juridice — de la 8 mii la 10 mii de lei.