Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Presa afgană: talibanii au confirmat doborârea elicopterului moldovenesc

© Sputnik / Владимир Астапкович / Accesați arhiva multimediaВертолет
Вертолет - Sputnik Moldova
Abonare
Ministrul în exerciţiu de Interne, Oleg Balan, a declarat că, potrivit informaţiilor prealabile, talibanii au luat ostateci 18 persoane, printre acestea fiind şi trei cetăţeni ai ţării noastre.

CHIŞINĂU, 25 nov – Sputnik. Militanţii grupării teroriste radicale „Taliban” au confirmat că elicopterul doborât aparţine unei companii moldoveneşti, dar şi informaţia despre persoanele de la bord luate ostateci, relatează medii de informare din Afganistan.

Marţi seară, ministrul în exerciţiu de Interne, Oleg Balan, a confirmat la un post privat de televiziune că talibanii au doborât un elicopter aparţinând companiei moldovenești „Valan International Cargo Charter”, care participa la misiuni de pacificare sub egida ONU. Potrivit acestuia, talibanii au luat ostateci 18 persoane, trei dintre acestea fiind moldoveni. Mai târziu, secretarul de presă al MAEIE, Ana Taban, a precizat într-o discuţie cu corespondentul Sputnik că instituţia a cerut de urgenţă informații oficiale cu privire la cei trei cetățeni moldoveni, prin intermediul Misiunii Permanente a Republicii Moldova pe lângă ONU.

Drill of Pacific Fleet anti-terrorist forces in Primorye Territory - Sputnik Moldova
Republica Moldova
MAEIE, despre cetățenii moldoveni aflați în elicopterul doborât în Afganistan

Talibanii au postat pe Twitter imagini de la locul tragediei, în care se văd corpurile soldaţilor omorâţi. Militanţii menţionează că trei persoane au fost ucise – un american şi doi afganezi.

Un ofiţer din provincia Faryab a relatat, sub acoperirea anonimatului, că după aterizarea forţată a elicopterului, militanţii Taliban au alergat către acesta trăgând focuri de arme, iar apoi i-au luat în prizonierat pe toţi cei aflaţi la bord. Mai târziu, aceştia au incendiat aparatul de zbor.

Miercuri dimineaţa, la Guvernul Moldovei va fi convocată o şedinţă de urgenţă, în cadrul căreia ministrul în exerciţiu de Externe, Natalia Gherman, cel de Interne, Oleg Balan, al Apărării, Anatol Şalaru, directorul SIS, Mihai Balan şi reprezentantul Aviaţiei civile vor discuta despre incidentul produs în Afganistan, cu implicarea elicopterului moldovenesc.

Fluxul de știri
0