CHIŞINĂU, 12 nov — Sputnik. Societatea civilă moldovenească continuă să ghicească dacă Vlad Plahotniuc a decis, pe bune, să încerce să îşi recapete mandatul de deputat în actuala legislatură. Asta după ce miercuri în presa de la Chişinău a apărut o ştire despre „intenţiile" fostului prim-vicepreşedinte al PDM de a reveni în Parlament.
S-a vehiculat că Plahotniuc ar fi apelat la Curtea Constituţională, solicitând să-i fie „restituit" mandatul de deputat, iar preşedintele acesteia, Alexandru Tănase, ar fi declarat că instituţia ar urma „să examineze obiectiv" demersul fostului deputat. Chiar şi avocatul Vitalie Nagacevschi a fost „citat" cu declaraţii în legătură cu respectiva situaţie.
Dar fondul acestei „ştiri" a fost spulberat în câteva clipe, după ce corespondentul Sputnik a luat legătura mai întâi cu Vitalie Nagacevschi, apoi cu cei de la Curtea Constituţională. Nagacevschi a râs la propriu de imaginaţia autorilor acestui zvon. „Probabil se încearcă distragerea atenţiei de la anumite procese din ţară", a declarat avocatul.
Sursele Sputnik de la Curtea Constituţională au specificat că niciun demers de la Plahotniuc prin care acesta ar fi cerut examinarea „revenirii sale în Parlament" nu a fost înregistrat, iar Alexandru Tănase nu a făcut comentariile despre care au scris unele portaluri.
„În Republica Moldova mandatul imperativ este nul, potrivit Constituţiei. Cam cum şi-a imaginat cel care a scris această snoavă că ar putea fi lipsit cineva dintre deputaţi de mandat, pentru a fi readus în parlament cineva care şi-a depus anterior mandatul?", a menţionat Vitalie Nagacevschi.