CHIŞINĂU, 4 noiembrie – Sputnik. Cu puţin timp în urmă, s-a produs o altă tragedie aviatică cu implicarea unui avion cargo al unei companii ruseşti. Incidentul a avut loc în Sudan.
Potrivit datelor furnizate presei de autorităţile sudaneze, aeronava s-a prăbuşit la scurt timp după decolare. Au murit 41 de persoane aflate la bord.
Presa scrie că sunt şi supravieţuitori.
Avionul cargo AN-12, cu peste 40 de pasageri la bort şi cu echipajul din Rusia, a căzut în caitala Sudanului, Djuba.
Autorităţile sudaneze, citate de Russia Today, informează că numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa a ajuns la ora actuală 41.
Au supravieţuit două persoane şi anume un membru al echipajului şi un copil.
Totodată, aceste informaţii încă urmează să fie precizate. Alte surse din Sudan au menţionat că la bordul aeronavei ar fi fost cel mult 20 de persoane.