CHIŞINĂU, 3 noiembrie – Sputnik. Premierul român, Victor Ponta, l-a demis pe Marius Dunca, şeful Autorităţii Naţionale a Protecţiei Consumatorului şi pe Aurel Sorin Encuţescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comeţului şi Turismului.
„În locul lui a fost numit Bogdan Pandelică, până la ora numirii, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comeţului şi Turismului”, scrie cotidianul.ro.
Sursa notează că decizia a şi fost deja publicată iar anunţul demiterii a fost remis presei la patru ore după luarea celor două decizii.
Marius Dunca susţine că „nu are nicio legătură cu incidentul de la clubul Colectiv”.
„Tot în monitorul oficial nr.819 din 3 noiembrie, mai apare şi decizia primului ministru nr. 254 prin care este eliberat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei, Comeţului şi Turismului, Aurel Sorin Encuţescu. Nu se ştie în acest moment dacă demiterea are legătură cu ultimele evenimente”, mai scrie sursa.