CHIȘINĂU, 1 nov — Sputnik. Alte două victime ale incendiului din clubul Colectiv din capitala României au decedat, duminică, una la Spitalul de Arşi şi cealaltă la Bagdasar, numărul morţilor ajungând astfel la 29, a declarat pentru MEDIAFAX Secretarul de stat ala MAI, Raed Arafat.
Secretarul de stat în MAI a precizat că este vorba despre două femei, care erau în stare critică.
Legiştii vor face duminică primele autopsii, pe aproximativ 20 dintre trupurile neînfleţite ale victimelor incendiului din clubul Colectiv, dintre cele care au fost identificate, şi, odată încheiată cercetarea la faţa locului, procurorii vor începe audierile.
Duminică vor fi continuate activităţile de cercetare la faţa locului şi vor fi efectuate autopsiile medico-legale dispuse de procuror, potrivit unui comunicat al Parchetului.