CHIŞINĂU, 30 oct – Sputnik. Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, a confirmat faptul că liberal-democraţii sunt aşteptaţi la negocieri de cei din PL, PD şi „Grupul Leancă”. Acesta a început să-şi dea cu părerea şi despre cui ar trebui să-i revină funcţia de premier în viitorul guvern.
În opinia lui Ghimpu, la funcţia dată ar fi potrivit ex-premierul Iurie Leancă.
Însă liderul liberalilor moldoveni a fost generos şi cu celelalte două formaţiuni, PD şi PLDM, spunând că şi PLDM-ului ar putea să-i revină funcţia de prim-ministru. Cât despre PD, Ghimpu a subliniat că nu-i mare diferenţa numerică între fracţiunea acestuia şi cea a liberal-democraţilor.
Cel mai important lucru, în opinia lui Ghimpu, este continuarea parcursului european.