CHIȘINĂU, 29 oct — Sputnik. După demiterea Guvernului condus de Valeriu Streleț, negocierile în cadrul Alianței pentru Integrare Europeană pornesc de la zero, a declarat Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal.
Fracțiunea parlamentară a liberalilor nu a votat pentru demiterea Guvernului Streleț.
Ghimpu a spus că este necesar de discutat, lăsând supărările și nemulțumirile la o parte. Altă cale nu există: trebuie creată o nouă alianță pentru integrare europeană, pentru îndeplinirea obligațiilor asumate, deoarece nu trebuie să uităm de Acordul de Asociere care a fost semnat.
Politicianul consideră că trebuie trase concluzii din cei 6 ani în care AIE s-a aflat la putere, pentru a nu admite situații în care majoritatea parlamentară votează pentru inițiativele opoziției.
Ghimpu a mai declarat că, înainte de votare, el spera că poate Dumnezeu va schimba cumva cele ce se întâmplă.
De altfel, liderul PDM, Marian Lupu, a menționat că primele negocieri cu privire la formarea unei majorități stabile de orientare proeuropeană trebuie să aibă loc deja vineri.
La ședința de joi a Parlamentului RM, Guvernul țării condus de premierul Valeriu Streleț a fost demis cu votul a 65 de deputați din fracțiunile PCRM, PSRM și PDM.
După ședință, Vadim Pistrinciuc, vicepreședintele PLDM, a declarat că, prin susținerea votului de neîncredere, democrații au încălcat acordul cu privire la Alianța pentru Integrare Europeană. PLDM își va face publice acțiunile ulterioare după ședința de partid.