CHIŞINĂU, 29 oct – Sputnik. Preşedintele PPEM, Iurie Leancă, se arată deschis pentru participarea la negocieri în vederea formării unei noi majorităţi proeuropene în Parlamentul Republicii Moldova.
Totodată, acesta a refuzat să spună care sunt pretenţiile concrete ale formaţiunii pe care o conduce vizavi de locul şi rolul într-o nouă majoritate de guvernare.
„Să facem lucrurile etapizat şi logic şi atunci vom putea să avansăm. Vrem să schimbăm lucrurile în bine, dar avem nevoie de instrumentar şi funcţiile din Parlament şi Guvern ne sunt necesare în acest sens”, a spus Leancă.