CHIŞINĂU, 23 oct – Sputnik. Ex-premierul Vladimir Filat, arestat preventiv într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă, a declarat astăzi presei că este dispus să facă declaraţii cu privire la învinuirile care i se aduc.
Filat a fost escortat vineri la Curtea de Apel Chişinău, unde se examinează recursul depus de apărarea sa împotriva deciziei Judecătoriei Buiucani prin care a fost palsat în arest preventiv pe o perioadă de 30 de zile, în izolatorul CNA.
În timp ce intra în sala de judecată, presa l-a întrebat cum califică acuzaţiile care i se aduc.
„Dacă voi avea posibilitate, am să vă spun după şedinţă”, a răspuns Filat.
Vladimir Filat este învinuit că, în perioada când deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la un om de afaceri mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 milioane de dolari pentru acordarea diferitor servicii. La această etapă, procurorii deţin probe că banii oferiţi drept mită provin inclusiv din băncile fraudate.
La 15 octombrie, Filat a fost reţinut de ofiţerii CNA chiar în sediul Parlamentului, după ce forul legislativ i-a retras imunitatea parlamentară. La 18 octombrie, printr-o decizie a instanţei de judecată, pe numele lui Filat a fost emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile.
Dacă va fi găsit vinovat, ex-premierul Moldovei riscă 15 ani de închisoare.