CHIŞINĂU, 23 oct – Sputnik. Aplicarea prevederilor Acordului de Asociere și al celui de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, inclusiv în regiunea transnistreană, evoluțiile politice și criza bancară din țară — acestea au fost subiectele discutate vineri de Andrian Candu şi Cecilia Malmström, a anunţat serviciul de presă al Parlamentului.
Comisarul european, Cecilia Malmström, a fost informată „că Parlamentul a aprobat un Program legislativ de realizare a angajamentelor de transpunere asumate în cadrul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE, ce urmează a fi implementat în perioada 2015-2016. Totodată, a fost aprobat și un Program legislativ pentru sesiunea de toamnă 2015, care prevede un șir de priorități legislative pentru dinamizarea procesului de integrare europeană a țării noastre, reforma justiției, lupta eficientă cu corupția și îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor”.
Malmström a subliniat că există o fermă determinare din partea UE de a susține Republica Moldova și a încurajat autoritățile să continue implementarea reformelor, în pofida situației politice și economice dificile din țară.