CHIŞINĂU, 16 oct – Sputnik. Partidul Democrat din Moldova a reacţionat la acuzaţiile liberal-democraţilor.
Serviciul de presă al PDM a difuzat următorul comunicat:
„Partidul Democrat din Moldova a luat act de acuzațiile formulate de partenerii de alianță din PLDM. Le considerăm nefondate, însă înțelegem că sunt făcute într-o atmosferă de tensiune și emoție și, din acest motiv, ne vom abține de la orice calificare a lor în acest moment.
Totodată, PDM apreciază că domnul Vlad Filat beneficiază de prezumția de nevinovăție și noi nu ne vom exprima nicio poziție legată de acuzațiile care i se aduc, câtă vreme nu există o decizie definitivă a instanței.
Credem că această situație delicată nu trebuie inflamată și amplificată. Orice speculații acum sunt, în opinia noastră, extrem de periculoase, cu atât mai mult cu cât nu cunoaștem toate acuzațiile și probele aflate la dosar.
PDM consideră că în acest moment este important să se găsească echilibrul, atât de necesar pentru a nu ne lăsa atrași într-o criză politică profundă, trebuie să manifestăm maturitate, înțelepciune, mult calm și responsabilitate.
Destrămarea alianței de guvernare ar pune într-o situație delicată Republica Moldova și pe cetățenii ei. Țara noastră are nevoie, mai mult ca oricând, de stabilitate și de unitate, pentru a putea împreună să reclădim încrederea în instituțiile statului.
Pentru a elimina orice speculații, declarăm cu toată fermitatea că Partidul Democrat din Moldova nu dorește denunțarea acordului AIE și nici alegeri anticipate.
Astfel de actiuni ar putea să ne arunce în criză politică, așa cum s-a întâmplat la precedenta denunțare a acordului Alianței, dar și la conflicte politice prin care am trecut.
Noi trebuie să arătăm că am învățat din greșelile trecutului și nu le repetăm. PDM nu vrea alegeri anticipate, chiar dacă un partid trebuie, oricând, să fie pregătit pentru anticipate, iar noi suntem. Dar credem că acum este important să ne apucăm de reforme, nu să intrăm în campanie electorală.
Partidul Democrat din Moldova își reafirmă angajamentul ferm de a menține Republica Moldova pe calea europeană, singura care ne poate duce la modernizarea țării”.