CHIȘINĂU, 15 oct — Sputnik. Procurorii anticorupție au descins în această seară la sediul central al PLDM și la domiciliul liderului acestui partid, Vladimir Filat. Perchezițiile se desfășoară în cadrul unui dosar penal deschis pe numele fostul premier, care este acuzat de corupere pasivă în proporţii deosebit de mari şi trafic de influenţă cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari.
Deocamdată, nu este clar dacă în cadrul acestor percheziții au fost ridicate acte sau alte dovezi. Procurorul anticorupție, Andrian Popenco, dar și purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi, nu au răspuns la apelurile telefonice ale corespondentului Sputnik.
Parlamentul i-a ridicat joi imunitatea parlamentară deputatului liberal-democrat Vladimir Filat. Solicitarea de retragere a imunității a venit din partea Procurorului General, Corneliu Gurin, care a declarat că Filat este implicat în fraudele bancare la BEM.
Joi după masă, Filat a fost reținut în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorul anticorupție Andrian Popenco a declarat pentru Sputnik că organul de urmărire penală ar putea cere prelungirea reținerii fostului premier. Decizia va fi luată în următoarele zile.