CHIȘINĂU, 1 oct — Sputnik. Prognozele demografice demonstrează că în anul 2025, pensionarii vor constitui un sfert din populația țării, iar către anul 2050 fiecare al treilea cetățean al RM va fi trecut de 60 de ani, a declarat joi Olga Gagauz, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Institutului Național de Cercetări Economice al Academiei de Științe a Moldovei, în cadrul prezentării studiului demografic cu privire la calitatea vieții persoanelor în etate din țara noastră.
„Este evident că procesul de îmbătrânire a populației va atinge în timpul cel mai apropiat proporții fără precedent. Acest fenomen impune noi cerințe față de organizarea vieții în societatea noastră constituită din multe persoane în vârstă. Trebuie înfăptuite reforme în toate sferele", consideră Gagauz.
Potrivit Nataliei Cojocari, reprezentantul în Moldova a Fondului ONU pentru populație, țara noastră nu este singura în care se înregistrează procesul de îmbătrânire a populației.
„În 2015, circa 12% din populația de pe întreg globul pământesc sunt persoane trecute de 60 de ani. În Europa ele reprezintă 24%. În cel mai scurt timp, acest proces se va accelera. Către 2050, bătrânii vor atinge un sfert din populația planetei, exceptând Africa", a spus Cojocari.
La începutul anului 2015, în Moldova s-au înregistrat oficial 576,6 mii de cetățeni care au depășit vârsta de 60 de ani, ceea ce constituie 16% din numărul total al populației permanente a republicii. În 2014 procentul îmbătrânirii a crescut cu 0,5 puncte procentuale față de anul precedent, alcătuind 16,2%.