CHIŞINĂU, 28 sept – Sputnik. Persoanele în vârstă de 60 ani şi peste constituie 16 la sută din numărul total al populaţiei stabile în Moldova. La începutul anului curent în ţara noastră locuiau 576,6 mii persoane în vârstă de 60 ani şi peste.
La 1 octombrie comunitatea mondială marchează Ziua internaţională a oamenilor în etate.
Potrivit estimărilor la nivel global, numărul vârstnicilor constituia circa 841 de milioane în anul 2013. Ponderea persoanelor în vârstă la nivel global a crescut de la 9,2% în anul 1990 la 11,7% în anul 2013 și va continua să crească, potrivit datelor statistice.
Aproximativ două treimi din persoanele în vârstă trăiesc în ţările în curs de dezvoltare, numărul vârstnicilor din regiunile mai puţin dezvoltate creşte mai repede decât în regiunile mai dezvoltate, acestea fiind deja în curs de îmbătrânire.
În Republica Moldova, pe parcursul ultimilor ani, ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 ani a fost în creştere, în anul 2014 coeficientul de îmbătrânire al populaţiei s-a majorat comparativ cu anul precedent cu 0,5 puncte procentuale, constituind 16,2%.
Procesul de îmbătrânire a populaţiei este mai avansat în mediul rural, unde persoanele în vârstă de peste 60 ani reprezintă 16,4% din totalul populaţiei rurale, faţă de 15,9% în mediul urban.