CHIŞINĂU, 28 sept – Sputnik. Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova (SVPM) a anunţat că va organiza o manifestaţie de protest la Ministerul Mediului. Membrii organizaţiei sunt nemulţumiţi de unele interdicţii la vânat, adoptate de autoritatea centrală de mediu.
Într-un comunicat difuzat de reglementează SVPM se spune că la mitingul de protest ce va avea loc miercuri, 30 septembrie curent între orele 10.00–12.00 în faţa sediului Ministerului Mediului, vor fi înaintate următoarele revendicări:
— revizuirea Hotărârii Guvernului nr. 495 din 12 august curent cu privire la interzicerea vânătorii la păsările acvatice migratoare şi la iepurele de câmp – decizie lipsită de suport ştiinţific care aduce prejudicii grave fondului cinegetic naţional;
— demisia ministrului Mediului, Valeriu Munteanu, persoană fără pregătire profesională, incompetentă în chestiunile de protecţie a mediului, în special în domeniul promovării şi dezvoltării faunei sălbatice;
— acceptarea, la nivel de Minister, a unui dialog permanent, constructiv şi competent cu reprezentanţii asociaţilor vânătoreşti, instituţiilor de profil din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi altor departamente interesate în protecţia şi dezvoltarea florei şi faunei sălbatice, în special;
— susţinerea iniţiativei legislative de aplicare a unor sancţiuni dure contra braconajului, inclusiv confiscarea transportului auto, armelor şi ustensilelor.