Rusia va livra către Ucraina gaz natural la preţ redus

© Sputnik / Ilya Pitalev / Accesați arhiva multimediaGazprom
Gazprom - Sputnik Moldova
Abonare
Rusia, Ucraina şi UE au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze naturale.

CHIŞINĂU, 26 sept – Sputnik. Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană, reunite la Bruxelles, au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze naturale, suspendate de la 1 iulie, a anunţat vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Maros Sefcovic, relatează AFP în pagina electronică.

„Reuşită majoră: protocolul cu privire la livrarea de gaze (naturale) a fost parafat între Rusia, Ucraina şi UE”, a scris într-un mesaj postat pe Twitter Sefcovic, care a mediat reuniunea trilaterală, la Bruxelles, potrivit Mediafax.

Ministrul rus pentru Energie Aleksandr Novak şi omologul său ucrainean Vladimir Demcişîn au ajuns la un acord în vederea livrării de gaze naturale către Kiev pentru această iarnă, după luni de negocieri dure, relatează DPA.

Ucraina, care se confruntă cu dificutăţi financiare, depinde puternic de livrările de enrgie provenind din Rusia şi este, totodată, o ţară de tranzit-cheie pentru livrările către Occident. UE a mediat negocierile între cele două părţi, pe fundalul conflictului din Donbas, în estul Ucrainei.

„Este un pas crucial în vederea asigurării Ucrainei cu suficiente gaze naturale în această iarnă şi cu privire la faptul că nu vor exista ameninţări la adresa unui tranzit continuu, sigur şi fiabil de gaze naturale din Rusia către UE”, a declarat Sefcovic după cinci ore de negocieri la Bruxelles.

La întâlnire au lau parte, de asemenea, directorii gigantului energetic rus Gazprom şi furnizorului ucrainean Naftogaz.

Potrivit acordului, Ucraina va plăti un preţ redus, de 232 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, pentru livrări începând de la 1 octombrie şi până la 31 martie. Preţul este redus faţă de cel prevăzut de contract — 251 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, a precizat Sefcovic. 

Ucraina s-a angajat să cumpere două miliarde de metri cubi de gaze naturale în vederea stocării lor subterane, în octombrie, a precizat comisarul european, adăugând că Guvernul de la Kiev a deblocat suma de 500 de milioane de dolari pentru Naftogaz în acest scop.

Comisia Europeană s-a angajat, la rândul ei, să ajute la organizarea finanţării necesare a achiziţiilor Ucrainei de gaze naturale pentru această iarnă, prin intermediul unor „instituţii financiare europene şi internaţionale”, a anunţat CE într-un comunicat.

Gazprom s-a angajat, de asemenea, să renunţe la clauza din contractul încheiat cu Naftogaz în 2009 potrivit căreia compania ucraineană era obligată să plătească pentru un anumit volum de gaze naturale indiferent dacă le primea sau nu.

Ucraina are nevoie să-şi umple rezervoarele cu aproximativ 19 miliarde de metri cubi de gaze naturale pentru a ajunge fără probleme în martie, la sfârşitul iernii, potrivit Comisiei.


Fluxul de știri
0