CHIŞINĂU, 26 sept – Sputnik. În noaptea de duminică spre luni, 27 — 28 septembrie, va avea loc ultima eclipsă totală de Lună dintr-o serie de patru ce a început în urmă cu 18 luni.
Eclipsa totală de Lună sau Luna însângerată din 28 septembrie va încheia seria de patru astfel de fenomene care au mai avut loc în 15 aprilie 2014, 8 octombrie 2014 şi 4 aprilie 2015, potrivit descoperă.ro.
În cursul eclipselor totale de Lună, satelitul natural al Terrei intră în conul de umbră al Pământului; planeta noastră se găseşte atunci între Soare şi Lună, astfel încât împiedică în mare măsură radiaţia solară să lumineze Luna. Luna rămâne totuşi vizibilă în timp ce trece prin umbra Pământului datorită refracţiei luminii solare de către atmosfera terestră.
În momentele eclipselor Luna se găseşte întotdeauna în faza de Lună plină.
În general, în astfel de ocazii, Luna apare de culoare roşiatică, datorită fenomenului de difuzie a luminii solare prin atmosfera Pământului, care face ca radiaţiile roşii să predomine în lumina pe care o percepem. Datorită aceluiaşi fenomen, cerul apare roşu la răsărit şi la apus, în jurul Soarelui.
Prin urmare, culoarea roşie a Lunii aflate în eclipsă totală nu are nimic supranatural.
Conform tradiţiei, însă, fenomenul reprezintă o schimbare importantă în istoria lumii. Unul dintre faptele cele mai remarcabile este că o serie de patru eclipse de lună consecutive se înregistrează doar de câteva ori în decursul a 2000 de ani.
Fenomenul de eclipsă se produce de două sau trei ori pe an, atunci când Soarele, Pământul şi Luna se aliniază în aşa fel încât Luna trece prin umbra proiectată de Pământ.
În noaptea de duminică spre luni, 27 — 28 septembrie, va avea loc însă un eveniment astronomic foarte rar şi spectaculos: Super Luna şi eclipsa de Lună.
Un eveniment astronomic similar s-a produs în urmă cu peste 30 de ani, iar următorul va avea peste aproape două decenii.