CHIŞINĂU, 23 sept – Sputnik. La 23 septembrie, la Moscova este inaugurată cea mai mare moschee din Europa şi una dintre cele mai mari din lume.
Lăcaşul de cult cu şase etaje are o suprafaţă de 19 mii de metri pătraţi şi poate încăpea simultan 10 mii de credincioşi.
Costurile de construcţie, estimate la 170 de milioane de dolari, au fost finanţate integral din donaţii private, potrivit digi24.ro.
Inaugurarea moscheii este prilejuită de Sărbătoarea sacrificiului, cunoscută şi sub numele de Kurban Bayram. Edificiul se află pe locul unei foste moschei, ridicate în anul 1904, care se ruinase complet.
Islamul este a doua cea mai mare religie din Rusia. În Rusia trăiesc în prezent 23 de milioane de musulmani, dintre care 1,5 milioane în capitală, potrivit Consiliului muftiilor din această ţară, informează jurnalul.ro. Moscova ocupă locul al doilea în Europa, după Paris, din punctul de vedere al numărului de musulmani. Dată fiind rata crescută de natalitate în rândul locuitorilor de religie musulmană, numărul acestora a crescut constant după destrămarea fostei URSS.