CHIŞINĂU, 21 sept – Sputnik. Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) şi-a exprimat nedumerirea, dezamăgire şi îngrijorarea profundă în legătură cu o tentativă a Ministerului Educaţiei de a lipsi autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I de prerogativa iniţierii şi organizării concursului pentru ocuparea funcţiilor de manageri în instituţiile preşcolare din ţară.
„Ministerul Educației a elaborat un proiect prin care sunt operate modificări la ordinul ministrului Educației care vizează procedura de desemnare a directorilor instituțiilor preșcolare. Astfel, potrivit noilor prevederi, APL 1 vor fi lipsite de competenţa de a organiza concursul, ceea ce, în opinia Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) reprezintă un abuz cras și încălcare flagrantă a cadrului legal național și internațional din domeniul autonomiei locale și descentralizării”, s espune într-un comunicat difuzat de CALM.
Asociaţia s-a arătat profund nedumerită, dezamăgită şi îngrijorată în legătură cu prevederile introduse în varianta finală a proiectului „Cu privire la modificarea şi completarea Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 163 din 23 martie 2015 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct în instituţiile de învățământ general”.
Potrivit CALM, „prin acest proiect se urmărește lipsirea autorităților locale de nivelul I de dreptul de a iniția și organiza concursul privind ocuparea funcțiilor de conducere în instituțiile de învățământ preșcolar” şi „prezintă semne evidente de ilegalitate, neconstituționalitate și regres în raport cu varianta sa în vigoare”.
Asociaţia autorităţilor locale mai subliniază că modificările operate de ministerul de profil „au apărut „peste noapte” şi în secret, nefiind respectate nici elementarele prevederi legale privind transparenţa în procesul decizional, precum şi procedura specială și obligatorie de consultare a autorităţilor administraţiei publice locale, prevăzută expres de lege”.
„Constatăm cu regret o lipsă de continuitate şi corelare a activității/acțiunilor Ministerului Educației în raport cu cadrul legal în vigoare din domeniul administrației locale și descentralizării”, se mai spune în comunicatul citat.
CALM a adresat Guvernului o notă prin care a cerut „excluderea din textul proiectului respectiv a prevederilor neconstituționale și ilegale ce limitează autonomia locală și lipsesc APL 1 de dreptul de a decide în privința organizării concursului” şi „revenirea la varianta actuală a Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct în instituțiile de învățământ general, prin care organizarea concursului pentru directorii instituţiilor de educaţie ante-preşcolară, instituţiile de învățământ preşcolar şi instituţiile extraşcolare (de nivel local) urmează sa fie organizat integral de către APL de nivelul I, prin emiterea dispoziției de către primar”. De asemenea, CALM a cerut „asigurarea pe viitor a unui proces real şi efectiv de implicare/consultare a autorităților publice locale în cazul elaborării/adoptării tuturor actelor ce vizează drepturile și interesele APL, în stricta conformitate cu legea in vigoare”.