CHIŞINĂU, 18 sept – Sputnik. Jose Cabanas a fost primit joi la Casa Albă pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare, relatează BBC News Online, citat de AGERPRES. Astfel, Cuba are un nou ambasador în Statele Unite, pentru prima dată din 1961, în contextul ameliorării relaţiilor dintre cele două ţări.
Potrivit sursei, Jose Cabanas este un diplomat veteran care a condus secţia de interese diplomatice a Cubei la Washington începând cu 2012. El a fost ministru adjunct de Externe şi a ocupat diferite posturi în mai multe ţări.
Anunţul privind primirea lui Cabanas la Casa Albă intervine înaintea vizitei pe care Papa Francisc o va efectua în Cuba şi înainte ca preşedintele cubanez Raul Castro să meargă la New York pentru a se adresa ONU.
Raul Castro va fi primul preşedinte cubanez care merge în SUA după 1995, când fratele său mai mare, Fidel Castro, a susţinut un discurs la ONU.
Cuba şi SUA au reluat oficial relaţiile diplomatice în iulie, în cadrul unui proces început după ce preşedintele american, Barack Obama, şi omologul său cubanez, Raul Castro, au anunţat simultan că intenţionează să reseteze relaţia dintre ţările lor.