Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

În ultimul an de mandat, Nicolae Timofti se spală pe mâini

© © Sergiu PraporşcicSergiu Praporşcic
Sergiu Praporşcic - Sputnik Moldova
Abonare
Nicolae Timofti înțelege proporțiile dezmățului politic, juridic, economic din țara noastră şi încearcă să se desolidarizeze de prădătorii din fruntea statului.

Sunt rare cazurile, dacă nu chiar rarisime, când președintele Republicii Moldova catadicsește să-i vorbească poporului. Iată de ce, atunci când șeful statului se obosește să deschidă gura și să articuleze câteva cuvinte, poporul stă cu respirația întretăiată ca nu cumva să-i scape vreo nuanță din tumultul de idei profunde și subtile ale lui Nicolae Timofti.

Așa a fost și în data de 1 septembrie, când șeful statului a participat la ceremonia primului clopoţel de la liceul din satul Cojușna, raionul Strășeni, unde președintele a luat cuvântul. Poporul a ascultat cu atenție frazele rostite de şeful statului, dar mi-e teamă că nu a prea înțeles ce a vrut să spună. Și asta pentru că Timofti le-a dorit elevilor și pedagogilor de la acest liceu, nici mai mult, nici mai puțin, decât să aibă susținere din partea conducerii statului și a Guvernului, de parcă el nu ar avea nicio atribuție la aceste structuri: “Eu vreau să vă doresc încă odată, din tot sufletul, să aveți succese și susținere din partea Guvernului, din partea conducerii Republicii”.

Ca mai la vale să o tragă și mai lată: “Am venit aici, în ziua de 1 septembrie, cu un mic cadou. După posibilități fiindcă noi nu suntem…, mai ales președintele nu are fonduri așa mari ca să poată să le distribuie, la noi e alt sistem, suntem o republică parlamentară. Și eu am venit cu un lot de cărți, suma e de 5.500 de lei, este foarte puțin dar necesar.”

Înțelegem că ajuns în ultimul an de mandat, prima persoană în stat nu-și asumă responsabilitatea acestei guvernări, el nici măcar nu se consideră parte a conducerii Republicii Moldova. Altfel, el nu le-ar dori elevilor și profesorilor de la Cojușna să se bucure de susținerea din partea „conducerii țării”, pentru că ar însemna să le spună: Vă doresc să aveți susținerea mea. Absurd, nu?

Al doilea lucru pe care l-a constatat cu stupefacție poporul este că Nicolae Timofti înțelege că a fi președinte înseamnă a distribui niște fonduri prin licee, adică a împărți pomeni guvernamentale, pentru că, vezi bine, avem o republică parlamentară, și nu una prezidențială, care i-ar permite cu adevărat să guverneze această țară.

Николай Тимофти - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Timofti: instituțiile naționale puternice, soluția pentru situația din țară

Nu vom trece în revistă toate împuternicirile și pârghiile de care dispune președintele Republicii Moldova, pentru că toți știu că acestea sunt mult mai mari decât ar trebui să fie într-o republică parlamentară. Nimeni nu mă va putea contrazice că președintele în Republica Moldova are cele mai mari prerogative, mult mai mari decât președintele Parlamentului sau șeful Guvernului, măcar şi pentru faptul că în cele două instituții deciziile se iau în mod colectiv, pe cânt președintele țării le ia în mod individual.

Iar lucrul acesta îl știe perfect și Nicolae Timofti, că doar este fost judecător. Atunci de ce face astfel de declarații?, se întreabă mirat poporul.

Avem două răspunsuri. Primul este că președintele și-a luat în serios rolul de marionetă instalată de grupurile oligarhice în fruntea acestui stat capturat. Și când îți iei în serios acest rol, nu poți să nu fii și ipocrit. E aceeași ipocrizie de care a dat dovadă și fostul prim-ministru Iurie Leancă. Acesta a declarat că nu a putu să facă nimic pentru a nu admite jaful din sistemul bancar pentru că el era doar „un simplu prim-ministru”.

Al doilea răspuns pe care îl avem pentru gestul lui Timofti: pentru că este jurist și înțelege proporțiile dezmățului politic, juridic, economic din țara noastră, Nicolae Timofti încearcă să se desolidarizeze de prădătorii din fruntea statului. El nu vrea ca peste ani, cândva, să apară ca unul dintre complicii acestora, dacă nu într-o instanță de drept penal, atunci, cel puțin, în fața judecății morale a poporului acestei țări. Așa că de pe acum, când i-a mai rămas jumătate de an de mandat, președintele Nicolae Timofti se spală pe mâini.

Fluxul de știri
0