CHIŞINĂU, 24 august – Sputnik Moldova. La concurs s-au înscris aproape 40 de concurenți din Bălți, Budești, Chișinău și Tiraspol. Aceștia au evoluat la compartimentele de seniori, tineret și copii. Potrivit juriului, cea mai impresionantă prestație a avut-o multipla premiantă a campionatelor naționale, Elena Titarenco.
Titarenco a concurat la categoria “maturi” împreună cu partenera sa patrupedă, pe nume Santa. Primul loc la categoria “copii” l-a ocupat Anastasia Tuceac din Bălți, iar la categoria „juniori” – Sabina Tontici din Chișinău.
Nadejda Carpova, antrenor la Clubul de Hipism din Bălți a declarat pentru Sputnik că “locurile de frunte au fost ocupate de cei mi bravi sportivi”.
Potrivit antrenorului, învingătorii la proba dresaj s-au ales cu trofee, diplome de participare, medalii și dulciuri.
“În țara noastră hipismul este foarte slab dezvoltat și asta din cauza lipsei condițiilor de practicare a acestui gen de sport”, a declarat Carpova.
“În ceea ce ține de infrastructură, cele mai bune condiții pentru antrenamente oferă cluburile private, și anume Clubul Sparta din comuna Budești, Cluburile de hipism din Bălți și din Tiraspol”, a precizat antrenorul.
Campionatul Național la Hipism este organizat cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului. Pe lângă Școala Republicană de Hipism, în Republica Moldova mai activează 3 cluburi de hipism private.