CHIȘINĂU 19 aug – Sputnik. Noul proiect privind amenajarea hotarului pe segmentul transnistrean a fost elaborat de Serviciul de Frontieră al Ucrainei, urmând să fie examinat de guvern, la fel și planul de amenajare a segmentului maritim, a declarat miercuri Vasilii Servatiuk, șef-adjunct al departament, transmite Sputnik cu trimitere la RIA Novosti.
Despre necesitatea amenajării hotarului cu Transnistria, dar și cu Federația Rusă, a declarat anterior Viktor Nazarenko, șeful Serviciului de Frontieră al Ucrainei. Kievul și-a anunțat intenția de a construi un complex modern de edificii de apărare la hotarul cu Rusia, acesta fiind numit ”Barajul European”.
”Potrivit indicaţiilor, a fost elaborat un proiect privind extinderea planului (amenajarea hotarului – red.) pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainean. Activităţile de coordonare au fost încheiate și a fost trimis pentru examinare guvernului un plan al măsurilor de primă importanță privind amenajarea sectorului maritim. Rugăm să fie susținuți”, a spus Servatiuk la ședința Cabinetului de Niniștri.