CHIŞINĂU, 19 aug — Sputnik. Kievul şi Damaskul au pierdut cel mai mult în ultimii cinci ani din adaptabilitatea la trai, denotă ratingul realizat în baza acestui indicator, care a fost făcut public de centrul de cercetare a revistei britanice Economist (Economist Intelligence Unit, EIU). Lista care include 140 de oraşe din toată lumea ia în considerare 30 de factori, printre care securitatea, nivelul ocrotirii sănătăţii, resursele educaţionale, infrastructura şi mediul înconjurător, informează RIA Novosti.
Potrivit autorilor clasamentului, nivelul mediu al calităţii vieţii a scăzut în oraşe cu 1%, iar asemenea indicatori precum stabilitatea şi securitatea s-au diminuat cu peste 2%. Acest lucru este legat de conflictele interminabile din Siria, Ucraina şi Libia, atacurile teroriste din Franţa şi Tunis, dar şi de protestele civile din SUA.
Ratingul localităţilor urbane mai potrivite pentru trai este condus de oraşul australian Melbourne, urmat de capitala Austriei, Viena, oraşele canadiene Vancouver şi Toronto, dar şi un alt oraş australian, Adelaide.