CHIŞINĂU, 19 aug- Sputnik. Doi inspectori de patrulare din Chişinău vor fi judecaţi pentru trafic de influenţă.
Cei doi au fost reţinuţi acum o lună de procurorii anticorupţie. Inspectorii de patrulare au pretins o mie de euro de la un conducător auto, care fusese prins în stare de ebrietate avansată la volan. În schimbul banilor, poliţiştii i-au promis că pot influenţa procurorul şi judecătorul să emită o decizie favorabilă în privinţa acestuia.
Dacă vor fi recunoscuţi culpabili de trafic de influenţă, inculpaţii riscă amenzi a câte 80 mii lei sau închisoare de la 2 la 6 ani.