In astfel de momente toate energiile vor lovi într-un singur punct pentru a respinge ameninţarea de moarte. În asemenea cazuri omul sau entitatea colectivă (dacă are o identitate conştientizată şi dacă este unită de un scop comun major) acţionează cu o forţă şi cu o rapiditate „fantastică”, iar mişcarea sa efervescentă poate să producă un efect ce schimbă în mod revoluţionar situaţia.
Maestrul artei războiului, Sun Tzu, menţiona că o armată a fost încercuită de o altă armată, fiind lipsită de posibilitatea de a se retrage. Atunci ostaşii înconjuraţi „se bătuseră cu energia disperării” şi au învins o oaste superioară numeric şi avantajată de poziţia pe câmpul de luptă.
Societatea moldovenească se pare că a ajuns într-o condiţie similară. Noi ne-am pomenit încercuiţi de o ordie diabolică. Din rândurile ei fac parte decadenţa spirituală, corupţia, sărăcia, proasta guvernare, incompetenţa, prostia şi alte bestii fioroase, urâcioase şi scârboase. În aceste condiţii tot mai des auzim că ar fi "ajuns cuţitul la os", că ceea ce se întâmplă "nu mai poate fi tolerat", că iată, iată, „în toamnă ceva o să se întâmple”, că „atunci când moldovenii vor primi facturile cu tarife deja mai mari, guvernanţii o să-şi facă în grabă valizele”…
Dar, spre marea uimire a unora dintre noi, deşi „umblă” cu pumnalul adânc înfipt în os, societatea din Republica Moldova, care chipurile nu mai are unde să se mai refugieze în faţa mizeriei, îl contrazice frontal prin comportamentul său pe marele maestru al strategiilor războiului, Sun Tzu. Organismul nostru colectiv geme de durere şi de scârbă, oamenii se revoltă în mod individual pe Facebook, dar societatea nu schiţează nici cel mai mic gest de adevărată intenţie de autoapărare. Cea mai stupidă explicaţie pe care am auzit-o este că „mămăliga nu explodează”. Şi bine face, zic eu. „Mămăliga” nu trebuie să explodeze, ci trebuie să riposteze, să se apere, să lovească de moarte în duşman. Dar de ce, oare, societatea noastră încercuită de sărăcie şi de abuzuri nu respinge atacurile neîncetate ale adversarului?
Fără a pretinde că în aceste rânduiri aş putea să epuizez subiectul, voi face doar două remarci, care mi se par de relevanţă pregnantă.
Prima remarcă:
Organismul nostru colectiv este divizat, este devastat de râcă „geopolitică”. Unii, ştim bine, îşi au fixată privirea pioasă spre Bruxelles, iar alţii – spre Moscova. Este vorba despre două „tabere” aproape egale sau cel puţin comparabile din punct de vedere numeric, în care se regăseşte, cu excepţiile ce nu pot să lipsească, întreaga noastră societate. Exponenţii celor două tabere se urăsc reciproc din cauza „viziunilor” geopolitice; se au de „proşti”, de „întunecaţi” şi de „trădători” unii pe alţii. Ataşamentul lor „geopolitic” s-a transformat într-un sentiment trăit şi împărtăşit la fel ca fanatismul religios. Astfel, chiar dacă fiecare dintre noi îşi doreşte cu toată sinceritatea să reuşim ca ţară, să doborâm armia sărăciei, nedreptăţii şi corupţiei, nu putem să ne concertăm în această direcţie din cauza că ne lipseşte unitatea naţională şi dragostea frăţească reciprocă. Iar acestea trebuie să caracterizeze starea noastră internă şi raporturile dintre noi, indiferent dacă unul e român iar altul e ucrainean, rus, găgăuz, evreu, bulgar, ţigan, armean etc., cu cetăţenie moldovenească. Marea noastră tragedie este că nu avem scopuri comune majore, pe care să le considerăm mult mai importante decât interesele noastre personale, de familie sau de gaşcă. Iar Sun Tzu a subliniat că „debandada în armată conduce la victoria adversarului”, „cel care nu cunoaşte cu precizie obiectivele sale, nu este capabil să riposteze inamicului” şi că doar „cel ale cărui trupe sunt unite în jurul unui obiectiv comun va fi victorios”.
A doua remarcă:
Se spune adesea că „ne-a ajuns cuţitul la os”, că „mai departe aşa nu mai merge”. Cu alte cuvinte, se pare că suntem încercuiţi din toate părţile de armata duşmanului, creionat mai sus. Dar oare chiar aşa stau lucrurile? Bineînţeles că nu! Moldovenii au la dispoziţie două porţi largi prin care se pot retrage din faţa mizeriei creată de corupţie, decadenţă economică, de proasta guvernare, de imposibilitatea de a face acasă o carieră onorabilă sau o afacere cinstită. Aceste porţi sunt bine cunoscutele posibilităţi de a pleca la lucru peste hotare, fie în Rusia, fie în Occident. Iar armata adversarului, a sistemului putred de corupţie şi de minciună, care controlează structurile statului şi care aproape că a încercuit poporul din toate părţile, intuieşte că tocmai cele două porţi – piaţa de muncă din Răsărit şi cea din Occident, trebuie să fie larg deschise în faţa moldovenilor. În caz contrar, poporul, „cu energia disperării”, ar putea să decapiteze dintr-o lovitură hidra ce îl asupreşte, sistemul corupt şi parazitar.
Atâta timp cât suntem divizaţi şi atâta timp cât avem la dispoziţie căi de retragere, mult mai confortabile pentru moment decât lansarea într-o bătălie decisivă, nu avem nicio şansă să învingem sistemul pe care îl înjurăm întruna şi îl detestăm. Iar la unitate putem ajunge doar prin îmbrăţişarea credinţei noastre creştine şi prin conştientizarea nevoii de dezrobire şi de reabilitare a economiei noastre naţionale. Doar acestea două pot să devină pilonii unităţii noastre. „Geopolitică” poate doar să adâncească prăpastia dezbinării şi nu este exclus faptul că tocmai duşmanul incită în societate dezbateri despre „vectorii alternativi şi ireconciliabili ai politicii noastre externe”.
