CHIŞINĂU, 12 aug – Sputnik. Două dintre persoanele care figurează în dosarul Caravita-Banca de Economii rămân în arest pentru încă 30 de zile. Aceasta este decizia de miercuri a Judecătoriei Buiucani.
CNA aminteşte că în acest dosar, bănuiţii sunt cercetaţi în legătură cu o presupusă implicare în acţiuni de spălare de bani, prin care statului i-ar fi fost cauzat un prejudiciu în proporţii deosebit de mari. Instituţia a mai notat că în privinţa mandatelor de arest emise faţă de alţi doi figuranţi în acelaşi dosar instanţa va decide joi.
Prin decizia de miercuri, judecătorul de instrucţie de la judecătoria Buiucani din capitală a prelungit cu 30 de zile perioada de arest pentru unul dintre administratorii firmei Caravita, iar perioada de arest a directorului financiar al acestei întreprinderi a fost prelungită cu 25 de zile.
CNA subliniază că hotărârea instanţei se bazează pe o serie de probe noi ce au fost prezentate de procurorii anticorupţie.