CHIŞINĂU, 6 aug – Sputnik. Traficul rutier pe strada Cristești din Chişinău va fi oprit până pe data de 3 octombrie.
Restricţiile de circulaţie sunt impuse de executarea lucrărilor de pozare a canalizării.
Tot din acelaşi motiv, până la 27 noiembrie, este suspendat traficul rutier pe strada Codrii Cosminului.
De pe 17 august până la 17 octombrie, nu se va putea circula nici pe strada Sălcuța, tronsonul cuprins între străzile I. L. Caragiale și V. Pogor din Chișinău.
Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă conducătorii auto să evite zonele respective şi să se conformeze cerințelor polițiștilor de patrulare.